POVESTI PENTRU COPII

Povestea unui om lenes


de Ion Creanga

Cica era odata intr-un sat un om grozav de lenes; de lenes ce era, nici imbucatura din gura nu si-o mesteca. Si satul, vazand ca acest om nu se da la munca nici in ruptul capului, hotara sa-l spanzure, pentru a nu mai da pilda de lenevire si altora. Si asa, se aleg vreo doi oameni din sat si se duc la casa lenesului, il umfla pe sus, il pun intr-un car cu boi, ca pe un butuc nesimtitor, si hai cu dansul la locul de spanzuratoare!
Asa era pe vremea aceea.

Pe drum se intalnesc ei cu o trasura in care era o cucoana. Cucoana, vazand in carul cel cu boi un om care samana a fi bolnav, intreba cu mila pe cei doi tarani, zicand:

- Oameni buni! Se vede ca omul cel din car e bolnav, sarmanul, si-l duceti la vro doftoroaie undeva, sa se caute.

- Ba nu, cucoana, raspunse unul dintre tarani; sa ierte cinstita fata dumnevoastra, dar aista e un lenes care nu credem sa fi mai avand pereche in lume, si-l ducem la spanzuratoare, ca sa curatim satul de-un trandav.

- Alei! oameni buni, zise cucoana, infiorandu-se; pacat, sarmanul, sa moara ca un caine fara de lege! Mai bine duceti-l la mosie la mine; iacata curtea pe costisa ceea. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi, ia asa, pentru imprejurari grele, Doamne fereste! O manca la posmagi si-a trai si el pe langa casa mea, ca doar stiu ca nu m-a mai pierde Dumnezeu pentr-o bucatica de pane. Da, suntem datori a ne ajuta unii pe altii.

- I-auzi, mai lenesule, ce spune cucoana; ca te-a pune la cotet, intr-un hambar cu posmagi, zise unul dintre sateni. Iaca peste ce noroc ai dat, bata-te intunerecul sa te bata, uriciunea oamenilor! Sari degraba din car si multumeste cucoanei, ca te-a scapat de la moarte si-ai dat peste belsug, luandu-te sub aripa dumisale. Noi gandeam sa-ti dam sapun si franghie. Iar cucoana, cu bunatatea dumisale, iti da adapost si posmagi; sa tot traiesti, sa nu mai mori! Sa-si puie cineva obrazul pentru unul ca tine si sa te hraneasca ca pe un trantor, mare minune-i si asta. Dar tot de noroc sa se planga cineva... Bine-a mai zis cine-a zis ca: "Boii ara si caii mananca". Hai da raspuns cucoanei, ori asa, ori asa, ca n-are vreme de stat la vorba cu noi.

- Dar muieti-s pormagii? zise atunci lenesul, cu jumatate de gura, fara sa se carneasca din loc.
- Ce-a zis? intreba cucoana pe sateni.
- Ce sa zica, milostiva cucoana, raspunde unul. Ia, intreaba, ca muieti-s posmagii?
- Vai de mine si de mine, zise cucoana cu mirare, inca asta n-am auzit! Da' el nu poate sa si-i moaie?
- Auzi, mai lenesule: te prinzi sa moi posmagii singur, ori ba?
- Ba, raspunse lenesul. Trageti mai bine tot inainte! Ce mai atata grija pentru asta pustie de gura!

Atunci unul dintre sateni zise cucoanei:
- Bunatatea dumneavoastra, milostiva cucoana, dar degeaba mai voiti a strica orzul pe gaste. Vedeti bine ca nu-l ducem noi la spanzuratoare numai asa, de flori de cuc, sa-i luam naravul. Cum chititi? Un sat intreg n-ar fi pus oare mana de la mana ca sa poata face dintr-insul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i imparateasa mare, ce-ti bati capul!

Cucoana atunci, cu toata bunavointa ce avea, se lehameseste si de binefacere si de tot, zicand:
- Oameni buni, faceti dar cum va va lumina Dumnezeu!
Iar satenii duc pe lenes la locul cuvenit si-i fac felul.
Si iaca asa au scapat si lenesul acela de sateni, si satenii aceia de dansul. Mai pofteasca de-acum si alti lenesi in satul acela, daca le da mana si-i tine cureaua.
S-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa

Punguta cu doi bani

Era odata o baba si un mosneag. Baba avea o gaina, si mosneagul un cocos; gaina babei se oua de cate doua ori pe fiecare zi si baba manca o multime de oua; iar mosneagului nu-i da nici unul. Mosneagul intr-o zi perdu rabdarea si zise:

- Mai baba, mananci ca in targul lui Cremene. Ia da-mi si mie niste oua, ca sa-mi prind pofta macar.
- Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgarcita. Daca ai pofta de oua, bate si tu cocosul tau, sa faca oua, si-i manca; ca eu asa am batut gaina, si iacata-o cum se oua.
Mosneagul, pofticios si hapsan, se ia dupa gura babei si, de ciuda, prinde iute si degraba cocosul si-i da o bataie buna, zicand:

- Na! ori te oua, ori du-te de la casa mea; ca sa nu mai strici mancarea degeaba.
Cocosul, cum scapa din manile mosneagului, fugi de-acasa si umbla pe drumuri, bezmetec. Si cum mergea el pe-un drum, numai iata gaseste o punguta cu doi bani. Si cum o gaseste, o si ia in clont si se intoarna cu dansa inapoi catre casa mosneagului. Pe drum se intalneste c-o trasura c-un boier si cu niste cucoane. Boierul se uita cu bagare de seama la cocos, vede in clontu-i o punguta si zice vizitiului:

- Mai! ia da-te jos si vezi ce are cocosul acela in plisc.
Vizitiul se da iute jos din capra trasurei, si c-un feliu de mestesug, prinde cocosul si luandu-i punguta din clont o da boieriului. Boieriul o ia, fara pasare o pune in buzunar si porneste cu trasura inainte. Cocosul, suparat de asta, nu se lasa, ci se ia dupa trasura, spuind neincetat: Cucurigu ! boieri mari, dati punguta cu doi bani !

Boierul, inciudat, cand ajunge in dreptul unei fantani, zice vizitiului:
- Ma! ia cocosul asta obraznic si-l da in fantana aceea.

Vizitiul se da iarasi jos din capra, prinde cocosul si-l azvarle in fantana! Cocosul, vazand aceasta mare primejdie, ce sa faca? Incepe-a inghiti la apa; si-nghite, si-nghite, pana ce-nghite toata apa din fantana. Apoi zboara de-acolo afara si iarasi se ia in urma trasurei, zicand: Cucurigu ! boieri mari, dati punguta cu doi bani !
Boierul, vazand aceasta, s-a mirat cumplit si a zis:
- Ma! da' al dracului cocos e asta! Ei, las' ca ti-oi da eu tie de cheltuiala, mai crestatule si pintenatule!

Si cum ajunge acasa, zice unei babe de la bucatarie sa ia cocosul, sa-l azvarle intr-un cuptor plin cu jaratic si sa puna o lespede la gura cuptorului. Baba, canoasa la inima, de cuvant; face cum i-a zis stapanu-sau. Cocosul, cum vede si asta mare nedreptate, incepe a varsa la apa; si toarna el toata apa cea din fantana pe jaratic, pana ce stinge focul de tot, si se racoreste cuptoriul; ba inca face s-o aparaie prin casa, de s-au indracit de ciuda harca de la bucatarie. Apoi da o bleanda lespezei de la gura cuptiorului, iesa teafar si de-acolo, fuga la fereastra boierului si incepe a tranti cu ciocul in geamuri si a zice: Cucurigu ! boieri mari, dati punguta cu doi bani !

- Mai, ca mi-am gasit beleaua cu dihania asta de cocos, zise boieriul cuprins de mierare. Vizitiu! Ia-l de pe capul meu si-l zvarle in cireada boilor s-a vacilor; poate vreun buhaiu infuriat i-a veni de hac; l-a lua in coarne, si-om scapa de suparare.
Vizitiul iarasi ia cocosul si-l zvarle in cireada! Atunci, bucuria cocosului! Sa-l fi vazut cum inghitea la buhai, la boi, la vaci si la vitei; pan-a inghitit el toata cireada, s-a facut un pantece mare, mare cat un munte! Apoi iar vine la fereastra, intinde aripele in dreptul soarelui, de intuneca de tot casa boierului, si iarasi incepe! Cucurigu ! boieri mari, dati punguta cu doi bani !

Boierul, cand mai vede si asta dandanaie, crapa de ciuda si nu stia ce sa mai faca, doar va scapa de cocos. Mai sta boierul cat sta pe ganduri, pana-i vine iarasi in cap una.
- Am sa-l dau in haznaua cu banii; poate va inghiti la galbeni, i-a sta vreunul in gat, s-a ineca si-oi scapa de dansul.

Si, cum zice, umfla cocosul de-o aripa si-l zvarle in zahnaua cu banii; caci boieriul acela, de mult banet ce avea, nu-i mai stia numarul. Atunci cocosul inghite cu lacomie toti banii si lasa toate lazile pustii. Apoi iesa si de-acolo, el stie cum si pe unde, se duce la fereastra boierului si iar incepe: Cucurigu ! boieri mari, dati punguta cu doi bani !

Acum, dupa toate cele intamplate, boierul, vazand ca n-are ce-i mai face, i-azvarle punguta. Cocosul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui si lasa pe boier in pace. Atunci toate paserile din ograda boiereasca, vazand voinicia cocosului, s-au luat dupa dansul, de ti se parea ca-i o nunta, si nu altaceva; iara boierul se uita galis cum se duceau paserile si zise oftand:
- Duca-se si cobe si tot, numai bine ca am scapat de belea, ca nici lucru curat n-a fost aici!
Cocosul insa mergea tantos, iar pasarile dupa dansul, si merge el cat merge, pana ce ajunge acasa la mosneag, si de pe la poarta incepe a canta: "Cucurigu !!! cucurigu !!!"

Mosneagul, cum aude glasul cocosului, iesa afara cu bucurie; si, cand isi arunca ochii spre poarta, ce sa vada? Cocosul sau era ceva de speriat! Elefantul ti se parea purice pe langa acest cocos; s-apoi in urma lui veneau carduri nenumarate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete si mai bogate. Mosneagul, vazand pe cocosul sau asa de mare si de greoi, si incunjurat de-atata amar de galite, i-a deschis poarta. Atunci cocosul i-a zis:
- Stapane, asterne un tol aici in mijlocul ograzii.

Mosneagul, iute ca un prasnel, asterne tolul. Cocosul atunci se asaza pe tol, scutura puternic din aripi si indata se umple ograda si livada mosneagului, pe langa paseri, si de cirezi de vite; iara pe tol toarna o movila de galbeni, care stralucea la soare de-ti lua ochii! Mosneagul, vazand aceste mari bogatii, nu stia ce sa faca de bucurie, sarutand mereu cocosul si dezmierdandu-l. Atunci, iaca si baba vine nu stiu de unde; si, cand a vazut unele ca aceste, numa-i sclipeau rautacioasei ochii in cap si plesnea de ciuda.

- Mosnege, zise ea rusinata, da-mi si mie niste galbeni!
- Ba pune-ti pofta-n cuiu, mai baba! Cand ti-am cerut oua, stii ce mi-ai raspuns? Bate acum si tu gaina, sa-ti aduca galbeni; c-asa am batut eu cocosul, stii tu din a cui pricina... si iaca ce mi-a adus!

Atunci baba se duce in poiata, gabuieste gaina, o apuca de coada si o ia la bataie, de-ti venea sa-i plangi de mila! Biata gaina, cum scapa din manile babei, fuge pe drumuri. Si cum mergea pe drum, gaseste si ea o margica s-o inghite. Apoi rapede se intoarce acasa la baba si incepe de pe la poarta: "Cot, cot, cotcodac !" Baba iesa cu bucurie inaintea gainei. Gaina sare peste poarta, trece iute pe langa baba si se pune pe cuibariu; si, dupa vrun ceas de sedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, sa vada ce i-a facut gaina!... Si, cand se uita in cuibariu, ce sa vada? Gaina se ouase o margica. Baba, cand vede ca s-a batut gaina joc de dansa, o prinde s-o bate, s-o bate, pan-o omoara in bataie! Si asa, baba cea zgarcita si nebuna a ramas de tot saraca, lipita pamantului. De-acu a mai manca si rabdari prajite in loc de oua; ca bine si-a facut ras de gaina si-a ucis-o fara sa-i fie vinovata cu nimica, sarmana!

Mosneagul insa era foarte bogat; el si-a facut case mari si gradini frumoase si traia foarte bine; pe baba, de mila, a pus-o gainarita, iara pe cocos il purta in toate partile dupa dansul, cu salba de aur la gat si incaltat cu ciubotele galbene si cu pinteni la calcaie, de ti se parea ca-i un irod de cei frumosi, iara nu cocos de facut cu bors.

BUNICUL (De Barbu Stefanescu Delavrancea)

Se scutura din salcami o ploaie de miresme.
Bunicul sta pe prispa. Se gandeste. La ce se gandeste? La nimic. Innumara florile care cad. Se uita-n fundul gradinii. Se scarpina-n cap. Iar innumara florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe si crete parca sunt niste ciorchini de flori albe; sprincenele, mustatile, barba... peste toate au nins anii multi si grei.
Numai ochii bunicului au ramas ca odinioara: blanzi si mangaietori.
Cine tranti poarta?
- Credeam ca s-a umflat vantul... o, bata-va norocul, cocoseii mosului!
Un baietan s-o fetita, rosii si bucalai, sarutara manele lui "tata-mosu".
- "Tata-mosule, zise fetita, de ce zboara pasarile?
- Finca au aripi, raspunse batranul sorbind-o din ochi.
- Poi, ratele n-au aripi? de ce nu zboara?
- Zboara, zise baiatul, dar pe jos.

Batranul coprinse intr-o mana pe fata si in cealalta pe baiat.
- O, voinicii mosului!...
Si zambi pe sub mustati, si-i privi cu atata dragoste, ca ochii lui era numai lumina si binecuvantare.
- Tata-mosule, da' cocorii un' se duc cand se duc?
- In tara cocorilor.
- In tara cocorilor?
- Da.
- Dar randunelile un'se duc cand se duc?
- In tara randunelilor.
- In tara randunelilor?
- Da.
- Tata-mosule, as vrea sa-mi creasca si mie aripi si sa zbor sus de tot, pana in slava cerului, zise baiatul netezindu-i barba.
- Daca ti-o creste tie aripi, zise fata, mie sa-mi prinzi o presura si un sticlete.
- Da... ha... ha... poi ce fel... si mie?
Fata se intrista.
Batranul o mangaie si zise baiatului:
- Bine, sa prinzi si pentru tine, sa prinzi si pentru ea.
- Tie doua si mie doua... nu e-asa, tata-mosule?
- Fireste, tie doua, lui doua si mie una.
- Vrei si tu, tata-mosule? intreba baiatul cu mandrie.
- Cum de nu?! Mie un scatiu.
Ce fericiti sunt!
Baiatul incaleca pe un genuchi si fata pe altul. Bunicul ii joaca. Copiii bat in palme. Bunicul le canta "Mai cazace, cazacele, ce cati noaptea prin argele"...
O femeie uscativa intra pe poarta cu doua doniti de apa. Copiii tacura din ras si bunicul din cantec.
E muma lor si fata lui.
Cum il vazu, incepu:
- I... tata, si d-ta... iar ii razgai... o sa ti sa suie in cap...
Bunicul ridica mana in sus, aducand destele ca un preot care binecuvinteaza, si zise prelung:
- Lasati pe copii sa vie la mine!
- Biiine, tata, biiine... dar stii... o, bata-i focul de copii!...
Femeia intra in casa.
- Sa-i bata norocul si sanatatea, sopti mosul ca si cum ar fi mustrat pe cineva, si saruta in crestetul capului si pe unul, si pe altul.
Si iar incepu rasul, si jocul, si cantecul.
Se osteni bunicul. Statu din joc. Copiii incepura sa-l mangaie.
Din vorba in vorba, copiii se facura stapani pe obrajii bunicului.
- Partea asta este a mea.
- Si partea asta, a mea!
- Mustata asta este a mea.
- Si asta, a mea!
La barba se-ncurcara. Bunicul ii impaca, zicandu-le:
- Pe din doua.
Si copii o si daspicara, cam repede, ca batranul stranse din ochi.
- Jumatate mie.
- Si jumatate mie.
Si dupa ce o impartira frateste, incepu lauda.
Baiatul:
- Mustata mea e mai lunga.
Fata:
- Ba a mea e mai lunga!
Si baiatul intinse d-o mustata si fata de alta, ba a lui, ba a ei sa fie mai lunga.
Pe bunic il trecura lacramile, dar tacu si-i impaca zicandu-le:
- Amandoua sunt dopotriva.
- S-a mea, s-a ei!
- S-a mea, s-a lui!
La obraji cearta se aprinse mai tare.
- Partea mea e mai frumoasa.
- Ba a mea, ca e mai alba!
Bunicul zambi.
- Ba a mea, ca e mai calda!
- Ba a mea, ca e mai dulce!
- Ba a mea, ca nu e ca a ta!
- Ba a mea, ca are un ochi mai verde!
- Ba a mea, ca are un ochi si mai verde!
Bunicul abia se tinea de ras.
- Ba a mea!
- Ba a mea!
Si baiatul, infuriindu-se, trase o palma in partea fetei.
Fata tipa, sari de pe genuchiul batranului, se repezi si trase o palma in partea baiatului.
Baiatul, cu lacramile in ochi, saruta partea lui, si fata, suspinand pe a ei.
Mama lor iesi pe use si intreba restit:
- Ce e asta, vermi neadormiti!
Obrajii bunicului erau rosii si calzi. Si surazand fericit, raspunse fie-sei:
- Lasati pe copii sa vie la mine!

Prostia omeneasca




A fost odata, cand a fost, ca, daca n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe cand povestile, ci suntem mai dincoace cu vro doua-trei zile, de pe cand se potcovea purecele cu nouazeci si noua de oca de fer la un picior si tot i se parea ca-i usor.Cica era odata un om insurat, si omul acela traia la un loc cu soacra-sa. Nevasta lui, care avea copil de tata, era cam proasta; dar si soacra-sa nu era tocmai hatra. Intru una din zile, omul nostru iese de-acasa dupa trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, dupa ce-si scalda copilul, il infasa si-i dete tata, il puse in albie langa soba, caci era iarna; apoi il legana si-l dezmerda, pana ce-l adormi. Dupa ce-l adormi, statu ea putin pe ganduri s-apoi incepu a se boci cat ii lua gura: "Aulio! copilasul meu, copilasul meu!" Mama ei, care torcea dupa horn, cuprinsa de spaima, zvarli fusul din mana si furca din brau cat colo si, sarind fara sine, o intreba cu spaima:
- Ce ai, draga mamei, ce-ti este?!
- Mama, mama! Copilul meu are sa moara!
- Cand si cum?
- Iata cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
- Il vad. Si?
- De s-a sui mata, are sa-l tranteasca drept in capul copilului si sa mi-l omoare!
- Vai de mine si de mine, ca bine zici, fata mea; se vede ca i s-au sfarsit mititelului zilele!

Si, cu ochii pironiti in drobul de sare de pe horn si cu manile inclestate, de parca le legase cineva, incepura a-l boci amandoua, ca niste smintite, de clocotea casa. Pe cand se sluteau ele, cum va spun, numai iaca si tatal copilului intra pe usa, flamand si nacajit ca vai de el.
- Ce este ? Ce v-au gasit, nebunelor? Atunci ele, viindu-si putin in sine, incepura a-si sterge lacramile si a-i povesti cu mare jale despre intamplarea neintamplata. Omul, dupa ce le asculta, zise cu mirare:
- Bre! multi prosti am vazut eu in viata mea, dar ca voi n-am mai vazut. Ma... duc in lumea toata! Si de-oiu gasi mai prosti decat voi, m-oiu mai intoarce acasa, iar de nu, ba. Asa zicand, ofta din greu, iesi din casa, fara sa-si ieie ziua buna, si pleca suparat si amarat ca vai de om! Si mergand el bezmetic, fara sa stie unde se duce, dupa o bucata de vreme, oprindu-se intr-un loc, i se intampla iar sa vada ceva ce nu mai vazuse: un om tinea putin un oboroc desert cu gura spre soare, apoi rapede-l insfaca si intra cu dansul intr-un bordeiu; pe urma iar iesea, il punea iar cu gura la soare, si tot asa facea...

Drumetul nostru, nedumerit, zise:
- Buna ziua, om bun!
- Multamesc dumitale, prietene!
- Da' ce faci aici?
- Ia, ma trudesc de vro doua-trei zile sa car pocitul ist de soare in bordeiu, ca sa am lumina, si nici ca-l pot...
- Bre, ce truda! zise drumetul. N-ai vrun topor la indamana?
- Ba am.
- Ie-l de coada, sparge ici, si soarele va intra singur inlauntru. Indata facu asa, si lumina soarelui intra in bordeiu.
- Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram sa imbatranesc carand soarele cu oborocul. "inca un tont", zise drumetul in sine si pleca.

Si mergand el tot inainte, peste catva timp ajunse intr-un sat si, din intamplare, se opri la casa unui om. Omul de gazda, fiind rotar, isi lucrase un car si-l injghebase, in casa, in toata intregimea lui; s-acum, voind sa-l scoata afara, tragea de protap cu toata puterea, dar carul nu iesea. Stiti pentru ce? Asa: usile era mai stramte decat carul. Rotarul voia acum sa taie usorii, spre a scoate carul. Noroc insa ca drumetul l-a invatat sa-l desfaca in toate partile lui, sa le scoata pe rand afara s-apoi iarasi sa-l injghebe la loc.
- Foarte multamesc, om bun, zise gazda; bine m-ai invatat! Ia uita-te dumneta! Era sa daram bunatate de casa din pricina carului... De aici, drumetul nostru, mai numarand un natarau, merse tot inainte, pana ce ajunse iara la o casa. Acolo, ce sa vada! Un om, cu-n tapoiu in mana, voia sa arunce niste nuci din tinda in pod. "Din ce in ce dau peste dobitoci", zise drumetul in sine. - Da' ce te framanti asa, om bun?
- Ia, vreu sa zvarl niste nuci in pod, si tapoiul ista, bata-l scarba sa-l bata, nu-i nici de-o treaba...
- Ca degeaba te trudesti, nene! Poti sa-l blastami cat l-ei blastama, habar n-are tapoiul de scarba. Ai un oboroc?
- Da' cum sa n-am?!
- Pune nucile intr-insul, ie-l pe umar si suie-le frumusel in pod; tapoiul e pentru paie si fan, iar nu pentru nuci. Omul asculta, si treaba se facu indata.

Drumetul nu zabovi nici aici mult, ci pleca, mai numarand si alt neghiob.Apoi, de aici merse mai departe, pana ce ajunsese ca sa mai vada aiurea si alta nazbatie. Un om legase o vaca cu funia de gat si, suindu-se pe-o sura, unde avea aruncat oleaca de fan, tragea din rasputeri de funie, sa urce vaca pe sura. Vaca ragea cumplit, si el nu mai putea de ostenit...
- Ma omule! zise drumetul, facandu-si cruce; dar ce vrei sa faci?
- Ce sa fac, ma-ntrebi? Da' nu vezi?
- Ba vad, numai nu pricep.
- Ia, haramul ista e hamisit de foame si nu vre nici in ruptul capului sa vie dupa mine sus, pe iasta sura, sa manance fan...
- Stai putin, crestine, ca spanzuri vaca! Ie fanul si-l da jos la vaca!
- Da' nu s-a irosi?...
- Nu fi scump la tarate si ieftin la faina.

Atunci omul asculta si vaca scapa cu viata.
- Bine m-ai invatat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cat pe ce sa-mi gatui vaca! Asa, drumetul nostru, mirandu-se si de aceasta mare prostie, zise in sine: "Mata tot s-ar fi putut intampla sa deie drobul de sare jos de pe horn; dar sa cari soarele in casa cu oborocul, sa arunci nucile in pod cu tapoiul si sa tragi vaca pe sura, la fan, n-am mai gandit!" Apoi drumetul se intoarse acasa si petrecu langa ai sai, pe cari-i socoti mai cu duh decat pe cei ce vazuse in calatoria sa. S-am incalecat pe-o sa, s-am spus povestea asa. S-am incalecat pe-o roata, s-am spus-o toata.
S-am incalecat pe-o capsuna, si v-am spus, oameni buni, o mare minciuna!!

Inul si camesa


Inul: - Stii tu, camesa draga, ce erai odata?
- Ce sa fiu? Eram ceea ce ma vezi: camesa alba, cu care se imbraca oamenii.
- Nu-i asa! Ai fost o samanta, apoi o burueana, clatinata de vant, ca toate buruenele: asa nalta, suptirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricica albastra, fata mea. Cand ai fost crescut si copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pamant, te-au legat in fuioare, te-au pus copacel si te-au lasat la soare ca sa te usuci.

Dupa aceea te-au culcat pe tol si te-au batut cu bete, ca sa-ti scoata samanta; apoi batut si stalcit cum erai, te-au dus la balta si te-au pus in topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca sa te topesti, adeca sa-ti putrezeasca hlujul. Dupa asta, te-au scos si te-au pus iarasi la soare, ca sa te usuci, razamandu-te de gardul pe care esti intinsa acum. Fiind uscat, te-au melitat, si hlujul tau s-a prefacut in pozderie, iara cojita ta in fuior.

Femeile apoi te-au ragilat, te-au periet si te-au facut fuior frumos si moale ca matasa; din fuior te-au facut caier, te-au pus in furca si au inceput a toarce, prefacandu-te in tort sau ata. Tortul l-au depanat pe raschitor, spre a-l face caleap; calepele s-au fert cu lesie, sa se inalbeasca, apoi te-au pus pe vartelnita, de pe care au inceput a le depana pe mosoare cu letca; de pe mosoare te-au urzit pe urzoi, apoi te-au luat si te-au invalit pe sulul de dinapoi, punand vergele pintre paturi, ca sa nu se hrentuiasca urzala; si fuscei pintre rost, ca sa nu se incalceasca natra.

Dupa asta te-au nevedit, trecandu-te prin ite si prin spata; si, cu ajutorul slobozitorului, al zavorului si al lopatelei, te-au intins in stative, legandu-te de sulul de dinainte, de unde se incepe "gura panzei". Calepele lasate pentru batatura le-au depanat pe tevi cu sucala; apoi, punand tavile in suveica, au inceput a tese, adeca a trece batatura pintre urzala cu ajutorul talpigilor, al scriptilor si al itelor. Ca sa se indesasca firele, batatura se bate cu vatalele, intre care e asazata spata. si iaca asa te-au prefacut in panza. Cand era cald afara si frumos, femeile te-au dus la balta si te-au ghilit; apoi te-au fert cu lesie si iar te-au ghilit, pana te-ai inalbit. Cand erai alba cum trebuie, te-au uscat, te-au facut valatuc, te-au croit si au facut din tine ceea ce esti acum,

- Mica burueana, nu stiu de unde-ai mai scos atatea despre mine. Ei, draga, poate nu stii ca oamenii mai fac panza si din sora noastra canepa, si din fratele nostru bumbac, ba si din inghimpatoarea urzica mai fac un fel de panza. Dar in fabrici se tes fel de fel de panzeturi, mult mai usor si in timp mult mai scurt.
- Bre! multe mai auzi!

- Mai asteapta, ca n-am sfarsit inca. Din camesa sau rufa, peste catva timp ai sa te faci tearfa, din care se face scama pentru bolnavii din spitale si pentru soldatii raniti in batalie. Apoi te cauta, ca iarba de leac, sa faca la fabrica din tine hartie.
- Mare minune mi-ai spus, draga burueana, zise camesa. De-a fi asa, apoi toate lucrurile nu sunt ceea ce se vad, ci altaceva au fost odata, altaceva sunt acum si altaceva au sa fie.
- Tocmai asa, soro! Gardul, pe care esti tu intinsa acum, a fost altadata padure. Ce are sa fie de-acum inainte? Matasa, frunza de dud intrata in pantecele unor gandaci. Varul, ce-a fost mai inainte? Dar funiile si odgoanele? s.a.

Femeile lenese de la tara au cantecul acesta:
Puseiu panza, cand da frunza,
s-o gatiiu in San-Vasii
si-mi paru ca ma grabiiu...
si de lunga-i ca o punga
si de lata... toata-i sparta!
Pe sulul de dinapoi,
O suta de latunoi,
Pe sulul de dinainte,
Cioprea le mai tine minte.
Pintre ite si-ntre spata
Paste-o iapa desalata;
Pintre ite si fuscei
Paste-o scroafa cu purcei.