Despre Otita

Otita medie afecteaza cel mai adesea urechea medie. Statistic s-a demonstrat cã unul din sase copii cu vârsta de pânã la un an face cel putin un episod de otitã medie, dupã aceastã vârstã, frecventa bolii scãzând mult.
E important de stiut cã, de cele mai multe ori, otita medie este o complicatie a rinitei si rinofaringitei acute, boala apãrând de obicei la câteva zile de la debutul unei infectii acute a cãilor respiratoare. Infectarea urechii se realizeazã, în acest caz, prin trompa lui Eustachio - care asigurã comunicarea dintre urechea medie si nazofaringe.
La sugar si copilul mic, trompa lui Eustachio are anumite particularitãti: este mai scurtã si mai orizontalã, este mai largã, ceea ce explicã usurinta cu care microbii prezenti în nazofaringe pot ajunge în urechea medie, infectând-o.
Plânsul sau suflarea incorectã a nasului favorizeazã împingerea secretiilor în trompa auditivã, antrenând obstructia acesteia si accentuarea infectiei.
Pe lângã aceastã constitutie anatomicã normalã la vârste mici, alti factori care favorizeazã aparitia bolii sunt: prezenta vegetatiilor adenoide (asa-zisii “polipi”), distrofia, imunodeficientele, malformatiile (“gura de lup”), alergia, sinuzita, precum si unii factori de mediu, cum ar fi: conditiile socio-economice precare, îngrijirea copilului în colectivitãti (cresã, grãdinitã), familiile numeroase în care mai existã un copil cu otitã medie, fumatul pasiv de cãtre copil, alimentarea copilului culcat pe spate si sezoanele reci.
În practica medicalã, s-a observat cã existã si o predispozitie legatã de sex, otita medie întâlnindu-se mai des la bãieti, decât la fetite.
Cum recunoastem otita medie?
Semnele de boalã diferã în functie de vârsta copilului.
Astfel, la sugari, simptomatologia este nespecificã, micutii neputând spune cã îi dor urechile sau cã nu mai aud bine. Ei devin, în schimb, agitati, tipã si plâng aparent fãrã motiv, dorm mai prost, refuzã alimentatia, au scaune diareice si fac febrã.
Diagnosticarea fiind dificilã, este important ca, în toate cazurile în care un sugar sau un copil mic prezintã febrã din cauze necunoscute, sã-i fie consultatã si urechea medie. Prin urmare, un examen ORL se impune cu necesitate.
Uneori, copilasul sugereazã cã-l deranjeazã urechile, arãtând spre ele sau trãgându-se de acestea si frecându-si capul de pernã. De asemenea, în timpul suptului, simptomele se pot accentua, creându-i micutului un disconfort si mai mare. La copilul mai mare, în schimb, diagnosticarea este relativ simplã. El se plânge de durere la nivelul urechii, spune cã nu mai aude atât de bine si face febrã. Mai rar, pot sã aparã ameteli, zgomote, pocnituri în urechi si o stare generalã alteratã.
Dacã tratamentul nu este început la timp, evolutia bolii este spre supuratie. Apar secretii purulente la nivelul urechii, cu scãderea febrei, a durerii si ameliorarea stãrii generale. Acestea nu sunt motive de amânare a prezentãrii la medic, pentru cã, netratatã corespunzãtor, otita medie se poate croniciza si poate avea complicatii serioase (determinã hipoacuzie si chiar surditate, pânã la meningite, abcese cerebrale, septicemii).
Tratamentul otitei medii
Antibioticul si durata tratamentului vor fi stabilite de cãtre medic, în functie de microbul incriminat. Se poate administra medicatie pentru scãderea febrei, calmante pentru durere (paracetamolul în doze uzuale fiind cel mai indicat), picãturi în nas pentru a desfunda trompa lui Eustachio si a elimina secretiile acumulate în urechea medie.
Pentru calmarea durerii, este indicatã si cãldura localã (de exemplu, asezarea pe urechea afectatã a unui scutec usor încãlzit cu fierul de cãlcat). De asemenea copilul va trebui sã bea mai multe lichide, nu se va fuma în preajma lui si i se va asigura o atmosferã umedã (prin asezarea unui vas cu apã caldã în camerã).

Otita externa

Otita externã este reprezentatã de inflamatia conductului auditiv extern. E bine de stiut cã aceastã afectiune apare mai ales în conditii de umiditate crescutã, fiind foarte des întâlnitã la copiii care practicã înotul sau la copiii ce stau mult cu capul sub apã, în baie.
Alte conditii favorizante ale infectiei sunt traumatismele locale survenite în timpul curãtãrii urechii cu betisoare sau cu degetul, în cazul intrãrii unui corp strãin in conductul auditiv extern sau dupã diferite dermatite (de contact, atopicã etc). Cerumenul are un efect protector împotriva infectiei bacteriene, astfel cã un conduct auditiv prea uscat, cu cerumen în cantitate insuficientã, va fi predispus la infectie.
Cum recunoastem otita externa?
Cel mai important simptom al acestei boli este durerea la nivelul urechii, care se accentueazã când pavilionul urechii este tractionat sau atunci când se apasã pe suprafata din fata conductului auditiv extern, zonã care este foarte sensibilã.
În cazul copilului mic, aceastã manevrã determinã retragerea capului si episoade de plâns, semne foarte importante.
Copilul mai mare se poate plânge, pe lângã dureri, de senzatia de înfundare a urechii, de mâncãrime (mai ales în otita cronicã) sau de senzatia de corp strãin în ureche si de scãdere a auzului (aceasta mai ales datoritã edemului si secretiilor acumulate, care îngusteazã conductul auditiv extern). De obicei, timpanul nu este afectat.
Tratamentul otitei externe
Spre deosebire de tratamentul folosit pentru otita medie, în cazul otitei externe este suficient un tratament local. Înainte de începerea acestui tratament, urechea (conductul auditiv extern) va trebui curãtatã cu ajutorul unor betisoare cu vatã îmbibate în apã cãldutã si abia apoi se va picura solutia indicatã de medic.
În primele douã zile, aceasta poate fi administratã mai frecvent, apoi doar câte 3-4 picãturi de trei ori pe zi, pânã la vindecare. E foarte important ca pãrintii sã stie cum sã punã în mod corect picãturile în urechea copilului. Astfel, micutul va fi culcat pe partea opusã urechii afectate iar pavilionul urechii va fi usor tractionat în sus si spre înapoi. Dupã introducerea picãturilor, copilul va mai fi tinut culcat aproximativ cinci minute.
În primele zile de tratament, se poate lãsa, în conductul auditiv extern, un tampon de vatã îmbibat în solutia respectivã. Tot în primele zile, se pot administra calmante împotriva durerii. În perioada aceasta, pânã la vindecare, se va evita contactul urechii afectate cu apa, ea trebuind curãtatã dupã cum s-a descris anterior. Aplicarea de comprese calde pe zona urechii este de asemenea utilã, ameliorând durerea mai ales în primele zile de boalã.
La copiii care înoatã frecvent, se poate face profilaxie cu instilare de picãturi (alcool diluat sau acid acetic 2%) în conductul auditiv extern, imediat dupã iesirea din apã. Tratamentul cu antibiotice, injectabil sau pe cale oralã, este necesar doar dacã apare febra sau inflamarea ganglionilor din zona urechii.